Scene cutremurătoare au fost surprinse, joi, în aeroportul din Kabul. Aflați în pragul disperării, părinții afgani sunt surprinși aruncându-şi copiii peste gardurile de sârmă ghimpată, pentru a fi prinși de soldații americani care controlează zona.
Organizaţia Rise to Peace a postat o serie de clipuri video care descriu haosul prin care trec afganii disperați să fugă după venirea la putere a talibanilor, potrivit New York Post. În imagini, se observă cum mai mulți copii sunt ridicați de adulți peste zidurile care înconjoară aeroportul.
Ben Wallace, un înalt oficial al armatei britanice, le-a povestit jurnaliștilor că soldații plângeau în timp ce femeile își aruncau copiii peste sârma ghimpată, implorând-i să-i prindă de cealaltă parte.
„A fost groaznic, femeile își aruncau bebelușii, cerând soldaților să-i ia, unii au fost prinși în sârma ghimpată”, povestește ofițerul britanic.
Wallace a afirmat şi el că soldaţii britanici de pe aeroport sunt într-o situaţie grea, în condiţiile disperării cu care unii afgani vor să fugă: ”Este foarte, foarte, greu pentru acei soldaţi pe care i-aţi văzut în imagini, se confruntă cu nişte oameni cu adevărat disperaţi, mulţi dintre ei doar vor să plece din ţară”.
Throngs of people make it impossible to get to the gates of #kabulairport. pic.twitter.com/DRp42KkPSQ
— Matt Zeller (@mattczeller) August 19, 2021
Un oficial de la Casa Albă a declarat miercuri seara că aproximativ 1.800 de persoane au fost evacuate după 10 zboruri cu aeronave C-17, în ultimele 24 de ore. Autorităţile americane estimau că vor evacua 9.000 de persoane în fiecare zi. În total, peste 6.000 de afgani au fost evacuaţi de americani începând de sâmbătă.
Preşedintele SUA Joe Biden a declarat că este gata să menţină forţele americane la Kabul şi după 31 august, dacă toţi cetăţenii americani care se află încă în ţară nu sunt evacuaţi până atunci, potrivit unui interviu difuzat miercuri de canalul ABC.